Ion Chicu: Reforma fiscală va oferi autorităților locale posibilități mai mari de atragere a investițiilor

18-fiscalitate-shutterstock-27-605x

Secretarul de Stat al Ministerului Finanțelor, Ion Chicu, demontează speculațiile așa-zișilor analiști economici din tabăra opoziției de dreapta, potrivit cărora autoritățile publice locale ar avea de pierdut de pe urma „micii reforme fiscale”, adoptată de Parlament.

Într-o postare pe Facebook, Chicu spune că în anul 2018 nu vor exista probleme cu cheltuielile planificate, după adoptarea pachetului de legi.

„Vă asigur, că nici cele mai mici primării nu se vor confrunta cu probleme în finanțarea cheltuielilor planificate. Din mai multe motive, inclusiv și în acele 2 luni vom avea creștere de salarii. Avem și un mecanism pregătit de compensare în caz (putin probabil) de necesitate”, a postat Ion Chicu, pe Facebook.

Oficialul a precizat că nu vor exista probleme nici în anul 2019.

„Avem, bineînțeles, o strategie clară și pentru anul 2019, or în primele luni vom avea un număr de UAT, la care se pot înregistra decăderi de venituri. Vom prevedea transferuri mai mari în bugetul pe anul viitor”, notează Secretarul de Stat.

Acesta a adăugat că reforma fiscală va oferi și o bună posibilitate autorităților locale de atrage investitori.

„Consider, că prin reforma respectivă, nivelul central oferă o bună posibilitate autorităților locale de a atrage investitori, de a mări numărul locurilor de muncă, or problema poverii fiscale excesive pe plățile salariale afectează cel mai mult regiunile, sectorul rural. Reducerea cotei asigurărilor sociale de la efectiv 16% la 12% pentru agricultori, combinată cu cota unică de 12% la impozitul pe venitul persoanelor fizice, poate contribui la consolidarea bazei fiscale și, implicit, la creșterea autonomiei financiare a regiunilor. Deci, cu calm și îndrăzneală, reușim!”, conchide Ion Chicu.

Amintim că pachetul de legi care însumează „mica reformă fiscală” prevede că, în premieră pentru istoria țării, minimul de existență nu va mai fi impozitat. Astfel, scutirea personală se dublează, de la aproape 11.300 la 24 de mii de lei. Iar pentru impozitul pe venit se introduce o cotă unică de 12 la sută, reducându-se de la 18%.

La fel, pachetul de legi mai prevede ca angajatorul va achita doar 18% la bugetul asigurărilor sociale, comparativ cu 23% cum este acum. Reforma mai conține și limitarea abuzurilor asupra oamenilor de afaceri din partea instituțiilor de drept.

You may also like

Comments are closed.

By