Daniel Ioniță: Moldova – un laborator de încercare pentru elementele războiului hibrid

images_cms-image-000052203

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, afirmă că R.Moldova este un laborator de încercare pentru elementele războiului hibrid. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat în exclusivitate portalului Deschide.MD.

Drept exemplu, diplomatul s-a referit la propagandă, la prezența trupelor străine pe teritoriul său fără a exista acceptul autorităților de la Chișinău și nu doar.

„Există multe dezinformări care pleacă din R. Moldova și care vizează la un moment dat și state mai mari. Așa cum spuneam, R.Moldova poate fi un interesant studiu de caz al elementelor de război hibrid. Dar să știți că elemente ale războiului hibrid sunt  prezente  și în alte state, doar că R.Moldova ar putea fi un avanpost al acestor acțiuni  și R.Moldova este poate mai vulnerabilă comparativ cu  alte state. Ca să poți face față acestor provocări trebuie să dispui de instituții reziliente, ori nu întotdeauna instituțiile din R.Moldova dispun de toate capacitățile necesare.  România și UE asta și încearcă să facă: să sporească gradul de reziliență a instituțiilor statului prin toate proiectele pe care le sprijină generos aici”, mai spus Excelența Sa.

 

You may also like

Comments are closed.

By