Condiții mai bune de transport în gara auto din Basarabeasca

39169682_2051568291544801_165786484949909504_n

Ministrul Economiei și Infrastructurii a vizitat astăzi gara auto din Basarabeasca, care a fost deschisă recent. Urmare a indicațiilor date de Chiril Gaburici la mijlocul lunii mai, de a crea condiții corespunzătoare călătorilor, a fost identificat spațiul necesar pentru amenajarea autogării. În prezent, gara auto Basarabeasca are sală de așteptare, bloc sanitar și case pentru vânzarea biletelor. Ministrul a apreciat noile condiții din gară, reiterând importanța asigurării cetățenilor cu servicii calitative.

„În luna mai, când am vizitat așa-zisa autogară din Basarabeasca, am văzut călătorii așteptând în drum, pentru că nu erau amenajate condiții de așteptare. Acesta este un exemplu de bună conlucrare între Gara Feroviară și Gările și Stații Auto, pentru a crea condiții corespunzătoare – sală de așteptare cu aer condiționat și bloc sanitar pentru călători. Condițiile de așteptare în gările auto trebuie să fie bune și să ofere minimul necesar cetățenilor”, a afirmat Chiril Gaburici.

39124586_455006315018715_7804545954446573568_n

39223041_223357781660348_1331519421734191104_n

Potrivit informațiilor Î.S. „Gări și Stații Auto”, cheltuielile pentru amenajarea și repararea gării auto Basarabeasca au fost minime – circa 33 de mii de lei, iar arenda celor 100 m2 va costa 70 de mii de lei anual. De asemenea, s-a discutat cu autoritățile publice locale posibilitatea de a lua în locațiune spațiu pentru amenajarea peroanelor, costul lucrărilor fiind estimat la 100 de mii de lei.

Filiala Basarabeasca deservește 45 de curse, dintre care: curse internaționale – 2 directe și 3 tranzit, curse interurbane – 27 directe și 4 tranzit, curse suburbane – 9 directe. Pe parcursul anului trecut, prin intermediul autogării Basarabeasca au fost transportați peste 71 de mii de pasageri, fiind vândute bilete în sumă de 2,17 milioane de lei.

You may also like

Comments are closed.

By