Candu o taxează dur pe Maia Sandu, după expulzarea Ludmilei Kozlovskaia: Profită și minte că nu știe

liuda1

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, o taxează dur pe lidera PAS, Maia Sandu, care încearcă să tăinuiască faptul că Fundaţia Open Dialog, care îi achită deplasările în Europa, ar avea legături cu serviciile secrete ruseşti: „Maia Sandu pretindea că deplăsările ei în Europa sunt achitate de o prestigioasă fundație, ignorând faptul că Open Dialogue este finanțată de controversatul oligarh de origine cazahă Mukhtar Ablyazov cu implicarea serviciilor rusești. A făcut așa cum face de obicei – profită și minte că nu știe. Maia Sandu cum rămâne cu integritatea?”, s-a întrebat Andrian Candu, într-o postare pe Facebook.

Amintim că Ludmila Kozlovskaia, preşedintele Open Dialog Fundation, a fost expulzată din UE, pentru legături cu serviciile secrete ruse. Organzaţia respectivă lobbează la Bruxelles PAS-ul Maiei Sandu şi PPDA-ul lui Andrei Năstase.

Ziarul britanic Financial Times a scris anterior că organizaţia Ludmilei Kozlovska, finanţată de miliardarul azer Mukhtar Ablyazov, s-a remarcat pentru sprijinul acordat oligarhului condamnat de la Chişinău, Veaceslav Platon, dar şi a oferit servicii de avocatură inclusiv lui Renato Usatîi, fost primar de Bălţi, refugiat la Moscova, dar şi liderului mișcării extremiste Antifa, Grigore Petrenco, refugiat în Germania.

Finantional Times mai notează că Mukhtar Ablyazov s-ar fi îmbogățit prin scheme raider şi spălare de bani. În 2009, bancherul controversat, presat de dosarele penale din cel puţin 6 state, în care era vizat pentru escrocherii bancare şi spălări de bani, printre care Kazahstan, Ucraina şi Rusia, a fugit de la Moscova la Londra, locul de refugiu preferat al miliardarilor din Est.

Potrivit ziarului britanic, Ablyazov a luat cu el în Marea Britanie nu doar miliardele furate din Kazahstan şi Ucraina, dar şi luptele politice în care era implicat, exportând din Kazahstan şi Rusia în Occident războiul legat de numele său, devenind un adevărat cal troian care a dezbinat nu doar opinia publică din Vest, dar şi instituţiile Occidentale.

Presa a mai scris, de asemenea, că Mukhtar Ablyazov ar avea o legătură amoroasă cu Ludmila Kozlovska, iar jurnaliștii unui portal de știri din Kazahstan au găsit şi un filmuleț pe un site pentru adulți în care ar apărea cele două personaje.

sursa: actual.md

You may also like

Comments are closed.

By