VIDEO // Membrii unei grupări, reținuți. „Șeful” se ascunde în Germania de unde trimite droguri în Moldova

Screenshot_7

Două persoane, cu vârste cuprinse între 23 și respectiv 25 de ani, domiciliate în municipiul Chișinău, au fost reținute fiind suspectate de contrabandă și comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari.

Timp de o lună de documentare, ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații în conlucrare cu procurorii Procraturii municipiului Chișinău, oficiul Rîșcani, au stabilit că suspecții comercializau pastile ecstazy pe teritoriul mun. Chișinău.

Potrivit Poliției, capul grupării este anunțat în urmărire penală de către organele de drept a Republicii Moldova, la moment se ascunde pe teritoriul Germaniei. Acesta, transmitea pastilele ecstazy din Germania pe teritoriul Republicii Moldova, prin intermediul coletelor sau altor metode care urmează a fi stabilite. Ulterior, drogurile fiind preluate de alte persoane, fiind comercializate consumatorilor finali.

Astfel, în perioada lunilor iunie-iulie 2018, polițiștii au efectuat achiziții de control la mai mulți distribuitori de droguri, iar rezultatul acestor măsuri speciale de investigații a condus la identificarea locului de depozitare a drogurilor și persoanei care este responsabilă de repartizarea acestora dilerilor.

Polițiștii au reușit să scoată din circuitul ilegal 650 pastile ecstazy, care erau comercializate pe teritoriul capitalei la prețul 300-350 lei per pastilă.

Valoarea totală a drogurilor sechestrate se estimează la 200 000 lei.

În continuare se întreprind măsuri speciale de investigații în privința altor persoane care au tangență la caz, pentru destructurarea a grupului infracțional.

Suspecții se află în arest preventiv, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedeapsă de la 7 la 15 ani privațiune de libertate.

Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul procurorilor din Procratura municipiului Chișinău, oficiul Rîșcani.

You may also like

Comments are closed.

By