Un nou protest eșuat al opoziției de dreapta. Oamenii i-au luat la rost pe reprezentanții PAS // VIDEO

Screenshot_9

Un grup de câteva zeci de reprezentanți ai Partidului Acțiune și Solidaritate a încercat să tulbure apele la Soroca, în cadrul unui marș pe străzile orașului, dar și al unui miting improvizat, însă apelurile lor de mobilizare i-au lăsat reci pe localnici.

Mai mult, din imagini se vede cum exponenții PAS sunt luați la rost de soroceni, care, între altele, le reproșează închiderea școlilor de către fostul ministru al Educației, Maia Sandu, actualmente lider al Partidului Acțiune și Solidaritate.

Situaţia nu este roz nici la acţiunile desfăşurate în alte raioane, de către liderii PPDA, PAS şi PLDM. Astfel, la protestul de la Nisporeni, organizat duminica trecută, au participat doar câteva zeci de simpatizanţi ai formaţiunii, dominați însă, de localnicii nemulţumiţi de prestaţia formaţiunii lui Andrei Năstase.

O manifestaţie similară, cu acelaşi deznodământ, s-a derulat şi la Criuleni. Acolo, un alt grup minuscul de membri ai PAS, în frunte cu Maia Sandu, au încercat să adune oamenii la un miting în faţa sediului administraţiei locale, însă apelul lor a fost tratat cu indiferenţă.

You may also like

Comments are closed.

By