Taberele de vară // Până acum s-au odihnit aproape 10 000 de copii

tabara copii

Primăria Chișinău informează că până la ziua de azi în taberele de odihnă din afara orașului s-au odihnit deja 9979 de copii. Din numărul acestora, 7125 de copii au achitat doar 20 la sută din costul biletului de odihnă ori s-au odihnit gratis.

La moment, în taberele de odihnă „Alunelul”, „Poieniţa veselă”, „Floricica”, „Perlele Nistrului”, „Zâmbetul”, „Energeticianul” şi „Radosti” se organizează al III-lea schimb, iar în taberele „Luceafărul”, „Cireşarii”, „Camping” şi „La Popas” – cel de-al IV-lea schimb.

Sezonul estival în tabere se va încheia la data de 26 august, cu excepția taberei „La Popas”, din satul Molovata Noua, Dubăsari, care îşi va sista activitatea la data de 29 august.

De menţionat că în cele 23 de tabere cu sejur de zi din capitală, care au activat timp de 15 zile, într-un singur schimb, pe parcursul lunii iunie s-au odihnit 2080 de copii.

În anul curent, din bugetul municipal pentru organizarea odihnei de vară a copiilor au fost alocate peste 30 milioane lei.

You may also like

Comments are closed.

By