Șef al Secţiei traumatologie din cadrul unui spital din Soroca, reținut: a cerut 17 000 de lei de la un pacient

cna

Şeful Secţiei traumatologie din cadrul unui spital din Soroca a fost reţinut, acum câteva ore, de ofiţerii CNA şi procurori, fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta ar fi pretins de la un pacient 17 000 de lei pentru a-i organiza intervenţia chirurgicală de endoprotezare.

Potrivit denunţătorului, chirurgul i-ar fi spus că stocul endoprotezelor este limitat, iar pentru a ajunge pe masa de operaţie va trebuie să aştepte rândul. Totodată, medicul l-ar fi informat că ar putea să soluţioneze problema contra sumei de 17 000 de lei.

Pe cazul menţionat, Direcţia teritorială nord a CNA a iniţiat o anchetă, iar astăzi, medicul a fost reţinut în momentul în care pacientul i-a transmis 15 000 de lei sub controlul Centrului.

În prezent, bănuitul se află în izolator, fiind reţinut pentru 72 de ore şi este cercetat pentru corupere pasivă.

În 6 luni ale anului curent, CNA a pornit 32 de cauze penale pe diferite fapte de corupţie şi conexe, comise în domeniul ocrotirii sănătăţii.

You may also like

Comments are closed.

By