PREJUDICII în urma ploilor din iunie: în agricultură s-au estimat pierderi de peste 16 milioane de lei

prejudicii

Comisiile pentru situații excepționale teritoriale au estimat prejudiciile materiale create în urma ploilor torențiale din luna iunie.

Potrivit IGSU, în urma informațiilor colectate precipitațiile au afectat 399 ha de vii, 280 ha de livezi, 618 ha de porumb, 421 ha de grâu, 209 ha de orez dar și 200 ha de rapiță.

Mai mult, ploile au afectat și peste 145 ha de legume.

Potrivit calculelor estimate, precipitațiile au înregistrat pagube în sectorul agrar în valoare de 16 milioane 163 mii lei. Cele mai multe prejudicii au fost înregistrate în raioanele Comrat, Vulcănești, Telenești, Sîngerei, Edineț, dar și Căușeni.

Conform informațiilor raportate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, precipitațiile au distrus 4 poduri, dar și 7 km de drum.

You may also like

Comments are closed.

By