Încă o minciună a opoziției demontată de date oficiale! În Guvernul Filip s-au înregistrat cei mai puțini moldoveni care părăsesc țara. Mai mulți plecau când Maia Sandu era ministru al Educației

aeroport

Numărul moldovenilor care aleg să emigreze din R. Moldova este în scădere de câțiva ani, iar în 2017 a ajuns la un minimum istoric – 1 702 cetățeni au notificat autoritățile despre intenția de a emigra.

Datele Agenției Servicii Publice (ASP) arată că 2017 este primul an de după 1995, când din R. Moldova au plecat pentru totdeauna mai puțin de 2 000 de cetățeni.

Aceeași sursă anunță că, în primele șase luni din 2018, au fost înregistrate 843 de cereri din partea celor care au decis să se mute cu traiul în alte state.

Cel mai mare număr de plecări a fost înregistrat în 2000, atunci când 9 128 de cetățeni au anunțat autoritățile despre emigrare și au îndeplinit toate formalitățile prevăzute de lege.

În următorii cinci, ani cifra a fost în scădere, iar din 2005 a început din nou să crească. Astfel, în 2007 cifra celor care au decis să emigreze a revenit aproape de indicatorii din 2000 – 9 005 oameni.

În perioada 2009-2015, peste două mii de moldoveni plecau anual din țară, iar în 2016 au fost înregistrate 2 634 de notificări de emigrare. Ulterior, numărul plecărilor s-a redus.

De menționat că, începând cu anul 1995, aproape 130 de mii de moldoveni au ales să plece pentru totdeauna din R. Moldova.

Anul/Cereri depuse

1995 – 4469

1996 – 3393

1997 – 6251

1998- 5909

1999- 7700

2000- 9128

2001- 7648

2002- 7077

2002 – 7077

2003- 8203

2004- 7621

2005- 7252

2006- 7968

2007- 9005

2008- 8583

2009- 6626

2010- 4577

2011- 3614

2012- 2736

2013- 2325

2014- 2196

2015- 2206

2016- 2634

2017- 1702

2018 (până la 30 iunie)- 843

Potrivit unor cifre neoficiale, vehiculate în spațiul public, numărul cetățenilor care au plecat din R. Moldova la muncă peste hotare, de la Independență încoace, se ridică la circa un milion de oameni.

sursa: ziarulnational.md

You may also like

Comments are closed.

By