Grup criminal specializat în organizarea migraţiei ilegale, deconspirat. Trei bărbați, reținuți (FOTO)

36686800_397004410788011_5477979998612619264_n

Procurorii Procuraturii pentru Combaterea criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu ofiţerii de urmărire penală şi ofiţerii de investigaţii ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, gestionează cauza penală privind activitatea ilegală a unui grup infracţional, specializat în organizarea migraţiei ilegale a cetăţenilor Republicii Moldova în Regatul Belgiei şi alte ţări ale Uniunii Europene.

În rezultatul acţiunilor procesuale de documentare, desfăşurate timp de aproximativ trei luni de zile, în data de 5 iunie 2018 au fost reţinuţi trei bărbaţi bănuiţi de falsificarea contra plată a actelor de identitate româneşti, care ar permite cetăţenilor moldoveni să se afle permanent pe teritoriul Uniunii Europene.

Totodată, au fost efectuate mai multe percheziţii în mijloacele de transport şi domiciliile suspecţilor, fiind depistate şi ridicate calculatoare, telefoane mobile şi cartele SIM, mostre de acte de identitate, carduri bancare, utilajul destinat confecţionării blanchetelor de documente, acte de identitate româneşti falsificate, dar şi blanchete ale actelor de identitate eliberate din numele autorităţilor Poloniei şi Republicii Cehe, care la fel se presupun a fi false.

Acţiunile de urmărire penală pe caz continuă, în scopul identificării tuturor persoanelor implicate, precum şi a veniturilor ilicite obţinute de către făptuitori, în vederea confiscării ulterioare a acestora în beneficiul statului.

În caz de condamnare, învinuiţii riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de pînă la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

36564860_397004520788000_8125363845200871424_n

36644782_397004420788010_1000325993799352320_n

36661685_397004427454676_6349538376047132672_n

36686800_397004410788011_5477979998612619264_n

You may also like

Comments are closed.

By