Controale inopinate pe toate șantierele din țară: un drum din Taraclia era asfaltat cu abateri de la normă

37712888_10217034861923050_7506013283191619584_n

Astăzi au avut loc vizite inopinate în mai multe localități din țară, în urma indicațiilor date de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, de a organiza controale pe toate șantierele unde au loc lucrări de reparație și construcție a drumurilor.

În timpul verificărilor, în localitatea Novosiolovca, raionul Taraclia, au fost depistate mai multe nereguli privind modul de executare a lucrărilor de reparație. Și anume, stratul de asfalt a fost aplicat fără a curăța partea carosabilă și fără a aplica emulsia bituminoasă, pentru a asigura adeziunea cu straturile inferioare.

Antreprenorul a fost avertizat și obligat să înlăture stratul de asfalt așternut necalitativ și să execute lucrările de reparație conform rigorilor tehnice stabilite. Lucrările au fost deja remediate – asfaltul așternut fără respectarea tehnologiei a fost frezat și înlocuit. Tronsonul de drum va fi dat în exploatare abia după ce va fi verificată repetat calitatea lucrărilor de laboratorul Administrației de Stat a Drumurilor.

37712007_1918102984876543_3547508837487476736_n

Astfel de vizite inopinate au loc pe tot teritoriul Republicii Moldova, pentru a controla cum agenții economici, implicați în restaurarea drumurilor în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”, respectă standardele de calitate a lucrărilor, informează Ministerul Economiei. Dacă sunt depistate neconformități, antreprenorii sunt obligați să execute, repetat, din cont propriu, lucrările de reparație. Drumurile sunt date în exploatare doar după ce trec expertiza laboratorului Administrației de Stat a Drumurilor.

„Cei 1200 de km de drumuri trebuie să fie calitativi. Facem controale inopinate pe toate șantierele din țară. Nu urmărim viteza de executare a lucrărilor de reparație a drumurilor, ci calitatea acestora. Ne dorim ca drumurile reparate să țină cât mai mult, astfel încât anii viitori să reparăm alți kilometri de drum și să reușim să acoperim cu drumuri bune toată țara”, a afirmat ministrul Chiril Gaburici.

Până în prezent, în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova” au fost reparați circa 340 de km de drumuri, ceea ce constituie 25% din lucrările planificate. Alți 215 km sunt în lucru. Până la sfârșitul anului urmează să fie reparați peste 1350 de km de drumuri din toate localitățile.

You may also like

Comments are closed.

By