Mai multe blocuri de la Telecentru, fără apă caldă

reparatii termoelectrica.jpg1

Termoelectrica S.A. efectuează lucrări de reabilitare a traseului termic, cu diametrul nominal 500 mm, pe șoseaua Hâncești. În legătură cu efectuarea lucrărilor respective, în mai multe blocuri din str. Pietrarilor, Academiei, Gh. Asachi, Hâncești, L. Kaczynski, Drumul Viilor și Miorița, în perioada 13 iunie – 15 iunie, va avea loc sistarea livrării agentului termic pentru prepararea apei calde menajere.

Potrivit Termoelectrica, lucrările prevăd înlocuirea a circa 30 metri de conductă termică veche cu țevi noi, moderne, preizolate și eficiente energetic. Modernizările vor contribui semnificativ la îmbunătățirea calității serviciilor de termoficare și creșterea eficienței energetice a sistemului de alimentare cu energie termică.

imagine arhivă

You may also like

Comments are closed.

By