Dovada că protestatarii din PMAN refuză să discute cu conducerea ANRE // VIDEO

Screenshot_5

Protestatarii din Piaţa Marii Adunări Naţionale au refuzat să discute cu conducerea ANRE despre metodologia de formare a preţurilor la carburanţi. Drept dovadă servesc imaginile de la întrevederea directorului ANRE cu doi organizatori ai acţiunii de protest.

“Noi suntem delegaţi doar să aducem petiţia, mai mult nu vrem să discutăm. Am ieşit spontan la protest, iar acum încercăm să formăm un organ de lucru, nu suntem jurişti”, a declarat un protestatar.

Amintim că un grup de șoferi a protestat astăzi în fața Guvernului față de majorarea prețurilor carburanților. Aceştia au blocat mai multe porţiuni de stradă în centrul Capitalei, provocând nemulţumirea şoferilor şi a pasagerilor.

Protestul din PMAN are loc chiar dacă ANRE a anulat anterior decizia de majorare, după intervenţia prim-ministrului Pavel Filip.

Între timp, despre unul dintre organizatorii protestului presa a scris că a fost condamnat anterior pentru activitate de mercenar în estul Ucrainei. Este vorba despre Valeriu Chirca, numele căruia figurează într-o investigație a RISE Moldova despre mercenarii din țara vecină.

You may also like

Comments are closed.

By