Decizia ANRE de scumpire a carburanților, suspendată în instanță

benzina

Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Buiucani, a suspendat ordinul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, din 12 iunie, prin care au fost majorate prețurile plafon la carburanți. Ședința la care a fost examinată solicitarea Ministerului Economiei și Infrastructurii de suspendare a ordinului ANRE a avut loc aseară, transmite IPN.

Serviciul de presă al ministerului informează că încheierea va fi eliberată astăzi, la primele ore, după care va fi emis un comunicat de presă.

De cealaltă parte, directorul ANRE, Tudor Copaci, a declarat pentru Radio Chișinău că se va conforma deciziei magistraților de a suspenda majorarea prețurilor plafon la benzină și motorină, deși consideră că instituția a stabilit legal aceste prețuri.

„Decizia va fi executată și nu pot s-o comentez. Noi ne facem datoria în baza metodologiilor legale, fără abateri de la lege și considerăm că o facem corect, dar deciziile instanțelor nu pot fi comentate. Ele trebuie să fie executate”, a declarat șeful ANRE pentru sursa citată.

Potrivit deciziei ANRE din 12 iunie, pentru perioada 13-26 iunie, prețul plafon la benzină este de 19,49 lei/litru, cu 34 de bani mai mult decât în ultime săptămâni, iar la motorină – 17,41 lei/litru, ceea ce constituie o majorare cu 32 de bani.

În urma scumpirilor la carburanți anunțate de ANRE la 29 mai, șoferii, mobilizați pe rețelele de socializare, au organizat două proteste. Manifestațiile au avut loc chiar dacă, la solicitarea premierului Pavel Filip, pe 1 iunie ANRE și-a suspendat decizia, mai notează IPN.

You may also like

Comments are closed.

By