CRIMĂ la Drochia, descoperită după 8 ani // Ucigașii au fost găsiți, unul dintre care era deja la pușcărie

ccc_2

Doi bărbați, ambii cu vârsta de 29 de ani, domiciliați în raionul Drochia, sunt suspectați de omorul unui bărbat săvârșit în anul 2010. La moment unul dintre suspecți își ispășește pedeapsa în Penitenciarul din orașul Cricova, fiind condamnat în 2013 pentru furt în proporții deosebit de mari.

Victima a fost dată în căutare în 2010 și tot atunci a fost pornită urmărirea penală pentru omor intenționat. În martie 2018, în adresa ofițerilor Direcției Nord a Inspectoratului Național de Investigații, a parvenit o informație operativă despre persoanele și circumstanțele în care ar fi fost comisă crima.

Urmărirea penală a fost reluată, fiind efectuate mai multe investigații.

La scurt timp, suspecții au fost identificați, aceștia s-au dovedit a fi doi bărbați, cunoscuți de-ai victimei, unul din ei a fost reținut, iar celălalt a fost găsit la pușcărie.

Audiați de poliție, suspecții și-au recunoscut vina, declarând că, după ce au servit cu victima băuturi alcoolice, între ei s-a iscat un conflict. Aceștia și-au lovit prietenul de pahar până l-au omorât. Pentru a ascunde urmele infracțiunii, cadavrul a fost îngropat în apropierea satului Petreni, raionul Drochia.

În urma verificărilor efectuate de către ofițerii de investigații, în comun cu cei de la urmărirea penală a IP Drochia și Procuratura din Drochia, pe câmp au fost depistate și ridicate osemintele victimei.

Totodată, cu suspectul reținut a fost petrecută acțiunea de verificare a declarațiilor la fața locului.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de „Omor intenționat” se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani sau cu detenţie pe viaţă.

You may also like

Comments are closed.

By