Ceban: Decizia instanței este incorectă, dar oricum Năstase nu ar fi făcut mare treabă la Primărie

privesc.eu/arhivă

Fostul candidat PSRM la funcţia de primar al Capitalei, Ion Ceban, susţine că decizia de invalidare a mandatului lui Andrei Năstase este una incorectă. Ceban a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că liderul PPDA va profita din plin de pe urma hotărârii de ieri a Judecătoriei Chişinău.

„Așteptăm motivarea pentru că am văzut tot felul de declarații. Chiar dacă au existat încălcări, acestea urmau a fi doar constatate de către instanţa de judecată. Cerem anularea în întregime a acestei hotărâri”, a declarat Ion Ceban.

Fostul candidat PSRM este sigur că Andrei Năstase ar fi fost incapabil să conducă Primăria Chişinău, iar pentru el este mai convenabil să se victimizeze.

„El acum se victimizează, dar oricum nu ar fi făcut mare treabă la Primărie. Cel mai mult are de pierdut PSRM”, a mai spus Ceban.

Amintim că Judecătoria Chișinău nu a validat ieri mandatul primarului ales al Chișinăului, Andrei Năstase. Instanţa a considerat că Andrei Năstase a făcut agitație în ziua alegerilor, iar în campania electorală ar fi fost susținut de politicieni din afara R. Moldova.

sursa: hotnews.md

You may also like

Comments are closed.

By