Accident înfiorător în România // Două persoane au murit. Șoferul, care a provocat tragedia, era băut și făcea LIVE pe Facebook (FOTO/VIDEO)

2

Două persoane au murit, vineri seara, într-un accident rutier petrecut în comuna Slătioara, din judeţul Olt, România după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal. Şoferul care a produs accidentul era băut, transmite MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, în accidentul produs în Slătioara au murit şoferul unui autoturism şi pasagerul din cealaltă maşină.

„Victimele aflate în stop cardio-respirator nu au răspuns manevrelor de resuscitare şi au fost declarate decedate. Este vorba de o femeie în vârstă de 34 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, şi un bărbat, de 48 de ani, şofer al celuilalt autoturism. Şoferul autoturismului în care se afla femeia nu prezintă urme de traumă, iar pasagerul din acelaşi autoturism a fost transportat la UPU Slatina, conştient, cu traumatism toracic şi traumatism membrul superior”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsăşteanu.

1

3

Poliţiştii au stabilit că şoferul care a produs accidentul şi care a scăpat cu răni uşoare era băut.

„Şoferul unui autoturism, aflat sub influenţa alcoolului, cu 0.58 mg/l în aerul expirat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe Drumul Judeţean 677 în comuna Slătioara, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un alt autoturism. Şoferul din cel de-al doilea autoturism şi o pasageră din prima maşină au decedat”, a spus Cristi Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Olt.

Pe numele şoferului vinovat a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Mai mult, șoferul vinovat de producerea accidentului făcea live pe Facebook. Pe contul său, apar imagini de pe traseu, dar şi momentul impactului.

Filmarea nu se încheie după accident şi se aud oamenii din sat care încearcă să le acorde primul ajutor răniţilor şi constată că femeia din drepta a murit.

You may also like

Comments are closed.

By