VIDEO // Un bărbat din Călărași, reținut pentru furturi din locuințe

vvvvvvvv

Poliția a reținut un bărbat cu vârsta de 28 de ani, domiciliat în raionul Călărași, membru al unui grup infracțional, suspectat de comiterea unui şir de furturi din locuințe, pe întreg teritoriul țării. Anterior, bănuitul a fost judecat pentru astfel de infracțiuni. Alți trei membri ai grupării care au participat la comiterea furturilor, la moment își ispășesc pedeapsa pentru comiterea altor infracțiuni similare.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigație, polițiștii au stabilit că suspecții au la activ cel puțin 7 furturi, săvârșite în prima jumătate a anului 2017. Totodată, poliţiştii au stabilit că suspecții aveau fiecare în parte roluri bine determinate.

Aceştia pătrundeau în locuinţe pe timp de noapte, prin forţarea geamurilor, de unde sustrăgeau: sume de bani, bijuterii şi alte lucruri de preţ. Pagubele materiale sunt estimate la 300 000 lei.

Astfel, la 25 mai curent, suspectul a fost reținut în municipiul Chișinău, în urma acțiunilor comune a ofițerilor Direcției Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cu Inspectoratele de Poliţie Ialoveni, Nisporeni și procurorii Procuraturii din Ialoveni.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat o parte din bunurile sustrase.

Suspectul este arestat pentru 30 de zile și dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 5 la 12 ani.

La moment se întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, în vederea stabilirii apartenenței acestora la comiterea altor infracțiuni, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi verificarea provenienţei bunurilor depistate şi ridicate.

You may also like

Comments are closed.

By