Încă două puncte comune de control la frontiera cu Ucraina

frontiera Cuciurgan-Pervomaisc

Controlul comun la frontiera moldo-ucraineană se extinde încă în două puncte de trecere. Este vorba de punctele de trecere ”Novosavițkoe-Cuciurgan” (feroviar) și ”Goianul Nou-Platonovo” (rutier). Guvernul de la Chișinău a aprobat hotărârile privind inițierea negocierilor în acest sens cu partea ucraineană. Totodată, Cabinetul de miniștri a ajustat cadrul legal pentru cele șase puncte comune deja existente: ”Criva-Mamalîga”, ”Larga-Kelmențî”, ”Briceni-Rossoșanî”, ”Giurgiulești-Reni”, ”Cuciurgan-Pervomaisc” și ”Palanca-Maiaki-Udobnoe”.

Controlul comun este organizat conform principiilor ”Ghișeului Unic” și ”Opririi Unice”, ceea ce înseamnă că persoanele și mărfurile sunt supuse unui singur filtru de control, ceea ce, pe de o parte, reduce semnificativ timpul de traversare a frontierei, iar pe de altă parte, diminuează riscurile de fraudare sau corupție.

Aplicarea controlului comun reprezintă o condiționalitate a Acordului de Asociere RM-UE, constituind, totodată, una dintre cele mai avansate forme de cooperare transfrontalieră prevăzută de managementul integrat al frontierei.

Acordul interguvernamental semnat de Republica Moldova și Ucraina privind instituirea controlului comun pe întreg segmentul de frontieră moldo-ucrainean intră în vigoare începând cu ziua de vineri, 25 mai.

You may also like

Comments are closed.

By