Grigorișin a cerut ajutorul premierului Filip să scoată Bălțiul din gunoi

_m3_4454

Primarul municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin, a cerut ajutorul Guvernului în depășirea crizei gunoiului, cu care se confruntă orașul. Cei doi au discutat la acest subiect astăzi, în cadrul vizitei pe care a avut-o premierul Filip la Bălți.

Prim-ministrul a menționat că autoritățile publice centrale sunt gata să intervină de fiecare dată când li se solicită ajutorul și speră că părțile aflate în litigiu se vor așeza la masa de negocieri pentru a găsi o soluție.

„Ne vom documenta și cu siguranță vom interveni, așa cum am făcut-o de fiecare dată. Fie că vorbim despre Chișinău, atunci când a fost o criză extraordinară, dar am găsit soluții, și la Bălți am intervenit iarna trecută, și de această dată desigur că vom interveni acolo unde este posibil și este de competența autorității publice centrale”, a spus Pavel Filip.

Din cauza unei datorii de peste 2,3 milioane de lei a Primăriei Bălţi faţă de gestionarul poligonului de deșeuri, autospecialele nu au unde transporta gunoiul. Funcţionarii susțin că nu au bani pentru a achita această datorie, dar nu dispun nici de surse suficiente pentru transportarea gunoiului.

Amintim că, la finele lunii decembrie, Guvernul s-a implicat în rezolvarea situației provocate de perturbarea procesului de transportare a deșeurilor în municipiul Bălți. Mai multe instituții de stat au asigurat tehnica și personalul necesar pentru această intervenție, costurile fiind suportate din fondul de rezervă al Guvernului.

You may also like

Comments are closed.

By