ATAC asupra unei clădiri oficiale în Jalalabad: cel puțin patru morți

WEB-wo14-afghanistan-attack

Cel puțin patru persoane au fost ucise și alte 20 au fost rănite duminică într-un atac comis de oameni înarmați asupra unei clădiri oficiale din Jalalabad, în estul Afganistanului, au anunțat responsabili locali, informează AFP și Reuters.

Cel puțin trei explozii au răsunat, potrivit Reuters, lângă administrația de finanțe din oraș, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Nangarhar, Attahullah Khogyani, provincie aflată lângă frontiera Afganistanului. Atacatori au pătruns în clădire, unde au avut loc lupte cu forțele de securitate, a adăugat el.

Acest atac este cel mai recent într-o serie de atacuri care au avut loc pe teritoriul Afganistanului în acest an. Cele mai multe au fost comise în capitala Kabul, însă în ianuarie un bărbat înarmat a atacat un oficiu al organizației Salvați Copiii din Jalalabad, ucigând cel puțin cinci oameni și rănind alți 25.

sursa: agerpres.ro

You may also like

Comments are closed.

By