Verdict prea blând pentru consilierul PD din Corjeuţi, acuzat că a tamponat mortal un copil

Screenshot_166-848x478

Consilierul local din Corjeuţi, Iurie Groza, care acum două luni a lovit mortal cu maşina un minor, părăsind locul accidentului rutier a fost condamnat la 3 ani si 2 luni închisoare, cu suspendare, fiind eliberat din arest preventiv chiar din sala de judecată. Sentinţa a fost dictată recent, de Judecătoria Edineţ, sediul Briceni.

Procurorii consideră verdictul prea blând pentru „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârşită în stare de ebrietate” şi „părăsirea locului accidentului rutier”.

Din aceste considerente, procurorii au contestat, la Curtea de Apel Bălţi, sentinţa primei instanţe pe care o consideră ilegală şi insistă pe condamnarea inculpatului la o pedeapsă reală cu închisoare.

Amintim că, tragedia a avut loc pe 25 februarie 2018, pe strada centrală din satul Corjeuţi, raionul Briceni. Deplasându-se în stare avansată de ebrietate la volanul propriului automobil, inculpatul a virat pe acostament, spulberând un copil, de 7 ani, care mergea cu mama sa.

Impactul a fost atât de violent, încât minorul a decedat pe loc, iar inculpatul şi-a continuat drumul, deplasându-se la domiciliul său, unde şi-a parcat maşina, după care s-a culcat.

Screenshot_17
La scurt timp acesta a fost reţinut, iar la demersul procurorilor – plasat în arest preventiv, unde s-a aflat până ieri.

Rezultatele testării alcoolscopice au arătat că, în momentul accidentului, inculpatul avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,86 mg/l, iar în sânge concentraţia de alcool indica 2,40 g/l.

You may also like

Comments are closed.

By