Cel puţin 14 morţi, după ce baza militară din Siria a fost lovită de rachete

syrian-765x510

Cel puţin 14 persoane au murit după ce baza militară Tiyas, aflată în oraşul sirian Homs, a fost lovită de rachete, a informat presa naţională.

Siria a anunţat iniţial că Occidentul este implicat, după ce Franţa şi Statele Unite au avertizat că vor reacţiona la atacul chimic produs duminică. Ambele au negat că ar avea vreo legătură cu rachetele care au distrus baza militară.

„La momentul respectiv, Departamentul Apărării nu coordonează niciun atac în Sira. Cu toate acestea, continuăm să observăm de aproape situaţia şi să susţinem eforturile diplomatice pentru pedepsirea celor care folosesc arme chimice în Siria”, a afirmat Pentagonul.

De asemenea, Ministerul francez de Externe a declarat că Franţa nu este implicată.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunţat că cel puţin 14 persoane au fost ucise în urma atacării bazei militare.

Întrebată de atacul comis în decursul nopţii de duminică spre luni, o purtătoare de cuvânt pentru Israel a refuzat să dea declaraţii. Israelul a mai condus în trecut atacuri ce au vizat locaţii militare siriene, convoaie şi baze militare ale trupelor iranieni care îl susţin pe preşedintele Siriei, Bashar al-Assad.

Cel puţin 70 de persoane au murit, duminică, în urma unui presupus atac cu arme chimice în oraşul sirian Douma, ultima redută a rebelilor din regiunea Ghuta de Est.

Ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a avertizat luna trecută că, în cazul în care Consiliul de Securitate nu va lua măsuri concrete în Siria, Washingtonul este „pregătit să acţioneze” şi că SUA ar putea lansa un nou atac punctual asupra regiunii.

sursa: mediafax.ro

You may also like

Comments are closed.

By