Blogger: ONG-urile satelit ale PAS nu intenționează să-l susțină pe Andrei Năstase. Au propriul candidat pentru primăria Chișinăului

img_2711-840x525

Susținerea liderului PAS, Maia Sandu, pentru candidatul autodesemnat pentru primăria Capitalei, Andrei Năstase, este declarativă. O demonstrează acțiunile ONG-urile afiliate partidului Maiei Sandu, care au anunțat că vor avea propriul candidat la alegerile primarului din Chișinău. Acest lucru este scos în evidență de către bloggerul Corneliu Gandrabur.

„Bomba zilei în politica locală de la Chișinău! Deși Maia Sandu a ieșit la o conferință comună de propulsare a lui Andrei Năstase în calitate de candidat unic al forțelor așa zise proeuropene și antioligarhice, astăzi mai multe organizații au anunțat că merg în campania electorală din 20 mai cu un alt candidat, și anume cu Sergiu Tofilat”, scrie Gandrabur.

Bloggerul mai adaugă că prin decizia de astăzi, societatea civilă care, tradițional susținea tandemul PAS-PPDA, arată că s-a dezis de Andrei Năstase și nu mai crede în acesta.

„Urmare anunțului de azi, înțelegem că Maia Sandu a jucat teatru la conferința cu Andrei Năstase, iar adevăratul lor candidat, susținut și de Natalia Morari, este Sergiu Tofilat. Totodată, noutatea transmite și mesajul că “societatea civilă” se dezice de finul lui Topa, care nu-i reprezintă în acest exercițiu electoral”, adaugă bloggerul.

You may also like

Comments are closed.

By