AMENDĂ de până la 1500 de lei pentru chemarea intenționat falsă a Serviciului 112

112

În decurs de cinci zile de la lansare, Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 a înregistrat 20.856 apeluri din toată țara. 14.171, adică aproape 68 % dintre acestea, sunt false.

Serviciul 112 atenționează că persoanele care apelează abuziv/fals numărul de urgență, în glumă sau solicitând informații care nu constituie urgențe, pot fi pedepsiți.

Potrivit legii, chemarea intenționat falsă a serviciilor specializate (pompieri, poliție, ambulanță) se sancționează cu amendă de la 13 la 30 de unități contravenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore. Sancțiunea este prevăzută în articolul 342 din Codul Contravențional al Republicii Moldova.

Apelurile false ocupă din timpul operatorilor și întârzie tratarea situațiilor reale, timpul mediu alocat unui apel fiind de 40 de secunde.

You may also like

Comments are closed.

By