Susținerea candidaturii lui Năstase stârnește zâzanie în PAS // Oameni importanți ar putea pleca din partid

maia sandu4

Discuții foarte aprinse au avut loc aseară la ședința Consiliului Național Politic al Partidului Acțiune și Solidaritate. Subiectul care a provocat scântei se referă la decizia PAS privind susținerea candidaturii liderului PPDA, Andrei Năstase, pentru funcția de primar general al Capitalei sau desemnarea propriului candidat, notează hotnews.md.

Potrivit sursei citate, decizia a fost luată, dar va fi comunicată peste câteva zile, timp în care Maia Sandu speră să-și calmeze colegii indignați de hotărâre.

Surse din PAS nu exclud că Maia Sandu s-ar putea confrunta cu plecări ale unor oameni importanți din partid sau a unor filiale întregi.

În comunicatul PAS despre ședința de ieri a CNP se arată că a fost amânată adoptarea deciziei cu privire la candidatul la primărie ”până la finalizarea discuțiilor cu PPDA privind mecanismul de creare a blocului electoral pentru alegerile parlamentare din 2018”.

Amintim că, la inițiativa Mișcării Civice Europene, reprezentanți ai opt formațiuni de dreapta au discutat ieri despre posibilitatea desemnării unui candidat comun la alegerile locale din Chișinău. De la ședință a lipsit Andrei Năstase, dar secretarul general al formațiunii, Chiril Moțpan, a declarat că partidul și-a făcut alegerea și nu o va schimba.

You may also like

Comments are closed.

By