Operațiune // Șase persoane, reținute. Transportau țigări, în proporții deosebit de mari, peste frontieră (VIDEO)

ff

Șase persoane din Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă într 35 – 60 de ani, dintre care doi sunt anteriori judecați, au fost reținuți, fiind suspectați de organizarea și trecerea ilegală a frontierei vamale a RM, prin metodă de contrabandă, a articolelor de tutungerie, în proporții deosebit de mari. Suspecții acționau în complicitate cu cetățeni din Republica Ukraina.

Investigațiile au fost efectuate de către angajații Direcției Investigare a Fraudelor a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu cei ai Direcției de Poliție mun. Chișinău, BPDS Fulger, INP și IP Ocnița sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul principal.

La 16 martie 2018, în zona de frontieră, la distanța de 20 metri de la UKR, în regiunea orașului Ocnița, a fost stopat microbuzul de model Mercedes Benz Sprinter care transporta țigări, marca „Hilton Lilac”. Țigările erau tăinuite sub lăzi cu pâine, în număr de 78 cutii a câte 39 000 pachete echivalent cu 780 000 țigarete, destinate pentru trecerea ilegală a frontierei de stat în Ucraina.

Totodată, la 15 martie 2018, figuranții implicaţi au depozitat în apropierea locului reținerii, la o bază din orașul Ocnița, 25 cutii de țigări Ashima Slims, fără timbru de acciz, a câte 12 500 pachete echivalent cu 250 000 de țigări, care au fost depistate şi ridicate de către organele de poliţie.

Concomitent, în regiunea orașului Sîngerei, direcția Bălți, a fost stopat automobilul de model „Toyota Corolla Verso” care transporta 15 cutii de țigări „Ashima Slims” fără timbru de acciz, a câte 7500 pachete, echivalent la 150 000 de țigarete, care urmau a fi trecute peste frontiera de stat a Republicii Moldova în Ucraina prin aceeaşi reţea de traficanţi.

Ca rezultat al perchezițiilor desfășurate au fost depistate și confiscate aproximativ 1 180 000 de țigări, valoarea căreia se estimează la 805 000 lei MD.

În urma acţiunilor întreprinse au fost reținute în flagrant șase persoane implicate în comiterea infracțiunii, ulterior, la două persoane a fost aplicată masura de arest preventiv pe termen de 30 zile în izolator, două persoane arest la domiciliu, altele două persoane sunt cercetate în stare de libertate.

Persoanele implicate vor fi cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 248 Cod penal (Contrabanda).

Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă pedepse cu închisoare de până la 10 ani, precum și amendă în mărime de la 5000 la 10000 unități convenționale.

You may also like

Comments are closed.

By