Năstase nu a considerat necesar să o anunțe pe Maia Sandu despre faptul că el a fost desemnat candidat pentru șefia Capitalei

nastase maia sandu.jpg567.jpg

Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, nu vede nicio problemă că partenera sa de opoziție, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a aflat din presă că el este candidatul PPDA pentru primăria Capitalei. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii În profunzime, când moderatoarea l-a rugat pe Năstase să comenteze această afirmație.

”Foarte bine. Este adevărat că trei săptămâni în urmă am făcut oferta candidatului de la Platforma DA celor de la PAS, atunci încă nu era decisă candidatura”, a spus Năstase.

Fiind întrebat de Lorena Bogza dacă a sunat-o pe Maia Sandu ca să o anunțe despre faptul că el a fost desemnat candidat, Andrei Năstase a spus că acest lucru nu intră în relațiiile dintre cei doi lideri de partide.

”Nu am sunat și nu am considerat că trebuie să sun pentru că acest lucru nu intră în relațiile noastre. Nu este nici o obligație, nici eu s-o sun pe dna Sandu și nici dna Sandu să mă sune pe mine. Dna Sandu, chiar dacă nu a cunoscut în mod expres faptul că s-a luat decizia că voi fi eu candidatul, ea cunoaște bine cum stau lucrurile. Am anunțat cu mult înainte de sâmbătă că noi vom înainta candidatul și era de la sine înțeles că acest candidat, probabil, va fi liderul partidului pentru că asta era în logica a tot ce însemnă participare în municipale, după felul în care ne-am comportat în prezidențiale”, a declarat Andrei Năstase.

PRO TV a anunțat că la emisiunea cu Andrei Năstase a fost invitată și Maia Sandu care însă a refuzat să vină.

PAS nu a spus încă dacă îl va susține pe Andrei Năstase în calitate de candidat unic la alegerile locale anticipate din Chișinău. Mai mult, Maia Sandu a inițiat un sondaj intern în partid ca să afle opinia membrilor PAS despre Andrei Năstase. Acest lucru a atras critici dure din partea conducerii, membrilor și simpatizanților PPDA, care cred că PAS este obligat acum să-i întoarcă lui Andrei Năstase favoarea de la prezidențiale, când s-a retras din cursă în favoarea Maiei Sandu.

sursa: evenimentul.md

You may also like

Comments are closed.

By