Cele mai importante proiecte în curs de implementare, discutate astăzi la ședința coaliției de guvernare

big-coalitia-de-guvernare-s-a-reunit-astazi-in-sedinta-la-sediul-central-al-pdm

Coaliţia de guvernare s-a reunit astăzi în şedinţă la sediul central al PDM, în cadrul căreia a fost făcută o analiză a celor mai importante proiecte ale guvernării aflate în implementare: ”Drumuri bune pentru Moldova”, care prevede reabilitarea a 1.200 km de drumuri locale, programul ”Prima Casă”, introducerea Serviciului naţional de urgenţă 112, proiectul tichetelor de masă pentru salariaţi.

Conducerea Coaliţiei de guvernare a cerut implicarea maximă a miniştrilor pentru ca aceste programe să se realizeze cu succes. În acelaşi timp, au fost discutate o serie de propuneri pentru domeniile educaţiei şi sănătăţii.

„Rolul nostru este să luăm decizii utile și bune pentru oameni, iar datoria noastră principală este să facem funcționale astfel de măsuri. De aceea, facem evaluări permanente, pentru ca efectele bune ale proiectelor să se simtă, în viața fiecăruia, cât mai rapid posibil”, a scris Vlad Plahotniuc pe Facebook.

În cadrul ședinței, prim-ministrul Pavel Filip a informat Coaliţia despre vizita delegaţiei experţilor FMI şi despre concluziile discuţiilor cu aceştia, subliniind că programul Moldovei cu FMI se menţine în parametrii stabiliţi.

5143af70740eb056afb0be1fb5183931

În legătură cu subiectele politice, s-a menţionat faptul că o delegaţie a Parlamentului Republicii Moldova va fi prezentă pe 27 martie 2018 la Bucureşti, pentru a asista la şedinţa Parlamentului României dedicată Centenarului.

Au fost luate în discuţie şi alegerile pentru primăria Chişinău, constatându-se că iniţiativa privind unitatea forţelor politice pro-europene a fost până acum ignorată de diverse forţe de opoziţie, existând riscul real ca, în cazul în care nu se va merge cu un candidat unic, alegerile sa fie câştigate de stânga socialistă, aşa cum s-a întâmplat şi în alegerile prezidenţiale, se spune într-un comunicat al PD.

1caa11f7559ff8ab0bebf76e417471f2

1ffcb27356cb24131cc720915b42725d

d91021ce912ffe1e6a66409e728fd238

You may also like

Comments are closed.

By