CEC a constituit circumscripțiile electorale pentru alegerile locale din 20 mai 2018

alegeri urna

Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit circumscripțiile electorale de nivelul doi pentru desfășurarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău și de primar al municipiului Bălţi, cît și a circumscripțiilor electorale de nivelul întîi pentru alegerea primarilor în alte 5 localități, stabilite pentru data de 20 mai 2018.

La fel, CEC a acreditat 31 observatori naționali din partea Asociației obștești ”Promo-LEX” în vederea monitorizării alegerilor locale noi din 20 mai curent.

Amintim că la 20 mai 2018 vor avea loc alegeri noi ale primarilor în 7 localități: municipiul Chișinău, municipiul Bălți, comuna Leușeni și satul Nemțeni, raionul Hîncești, comuna Volovița, raionul Soroca, comuna Jora de Mijloc, raionul Orhei și comuna Pîrliţa, raionul Ungheni.

You may also like

Comments are closed.

By