Blogger, despre PR-ul ieftin al lui Andrei Năstase: „Un împătimit al confortului, nu are cum arăta oamenilor că și el este unul dintre ei – un pasager obișnuit al unui troleibuz din capitală”

nastase.jpg5.jpg

Bloggerul Corneliu Gandrabur desființează cea mai recentă apariție publică a candidatului PPDA la funcția de primar al capitalei, Andrei Năstase, care a fost surprins călătorind cu troleibuzul și discutând cu cetățenii. Gandrabur califică această mișcare drept un PR ieftin, or Năstase nu poate fi „pe același picior” cu cetățenii simpli, care nu au în proprietate boliduri scumpe și case luxoase, așa ca liderul PPDA.

„Așadar, azi dimineață Andrei Nastase a fost zărit „întâmplător” în troleibuz. La fel de întâmplător au ajuns și fotografiile direct în redacția Tribuna.md, cu mențiunea că au fost expediate de un cititor fidel. Evident, ieșirea Prostului este un truc electoral. Acest truc este uzat, ieftin și deja de prost-gust, iar autorul, adică „specialistul” care s-a gândit la asta, trebuie să fie medaliat și distins cu titlul de cel mai prost PR-ist”, scrie Corneliu Gandrabur într-o postare pe blogul său.

Acesta califică ieșirea lui Năstase drept una ieftină, întrucât, vrând să pară un cetățean simplu, liderul PPDA ascunde faptul că nu duce lipsă de nimic, deține mai multe case, terenuri și mașini scumpe.

„De ce ieșirea lui Nastase este una ieftină? Se știe doar că liderul PPDA este putred de bogat în urma ”mahinațiilor” puse în aplicare împreună cu Țopi, Vlad Filat, clanul Lucinschi, Platon și alții. Se mai știe despre proprietățile sale din Germania, casa din orășelul Codru, precum și toți au văzut în ce mașini își plimbă fundul umed la întâlnirile cu electoratul. Deci, fiind de fapt un împătimit al confortului, Andrei Năstase nu are cum arăta oamenilor că și el este unul dintre ei – un pasager obișnuit al unui troleibuz din capitală. Or, ce poți să demonstrezi urcând în transportul public, iar din urmă să-ți vină șoferul cu mașina de câteva zeci de mii de euro? Așa poți demonstra doar că ești prost și dus cu pluta după putere. Atât și nimic mai mult”, adaugă bloggerul.

img nastase_cu_masina_78701500 capture_10177700_42243900 masina

You may also like

Comments are closed.

By