Atacatorul unui schimb valutar de la Botanica a fost reținut. Este membrul unei grupări care are la activ mai multe jafuri // VIDEO

foto-gata-1

Ofiţerii de investigaţii a D.P mun. Chişinău, Botanica şi Râşcani de comun cu Procurorii mun. Chişinău cu oficiile Botanica şi Râşcani au documentat activitatea unui grup criminal specializat în tâlhării şi jafuri.

Potrivit poliției, unul dintre membrii grupării ar fi comis un atac armat asupra unui schimb valutar din sectorul Botanica al Capitalei. Incidentul a avut loc pe 9 martie. Individul ar fi fost înarmat cu un pistol şi ar fi ameninţat casierul, solicitând banii din maşina de casă şi control. Ulterior, atacatorul a fugit de la locul faptei într-o direcţie necunoscută, după ce operatorul a activat butonul de alarmă.

Ulterior, în urma măsurilor speciale de investigaţii şi urmărire penală, la data de 17 martie, acesta a fost reţinut de poliţişti cu sprijinul angajaţilor Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială ”Fulger” a IGP pe o stradă din Capitală, individul s-a dovedit a fi în vârstă de 22 de ani, anterior judecat pentru infracţiuni similare. Asupra lui a fost depistată şi ridicată o armă de foc, o cagulă şi cartuşe care ar fi fost folosite la comiterea atacului. Arma urmează a fi suspusă unei expertize balistice la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP. Actualmente el este plasat în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile.

În cadrul investigaţiilor s-a mai stabilit complicitatea individului în alte două jafuri comise pe teritoriul sectorului Râșcani împreună cu alți doi membri ai grupului. Astfel la data de 21 martie a fost reținut alt complice, care s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 23 ani, anterior judecat pentru infracţiuni analogice şi o femeie care avea un rol de identificare a potențialelor victime.

Potrivit datelor obţinute de către poliţişti, bănuiţii ar fi atacat violent o femeie de 64 ani, deposedând-o de bani şi bijuterii din aur în valoare totală de peste 113 000 lei. Ulterior, indivizii ar fi jefuit o altă femeie cu vârsta de 46 de ani, de bani şi bunuri de preţ în valoare de peste 24 600 lei. Cazurile au fost înregistrate în sectorul Râşcani al Capitalei, fiind comise în perioada lunilor ianuarie-martie curent.

Bănuiţii locuiau temporar în Capitală, iar în urma percheziţiilor autorizate poliţiştii ar fi depistat unele bunuri materiale sustrase. Ei riscă închisoare pe un termen de la 8 la 10 ani.

You may also like

Comments are closed.

By