112 lansat oficial! De astăzi moldovenii pot apela toate serviciile de intervenție la un singur număr

serviciul 112

De astăzi, ambulanța, poliția, pompierii vor putea fi apelați la același număr scurt – 112. Serviciul unic de urgență 112 a fost lansat oficial. Ajutorul medicilor, al poliției sau salvatorilor va putea fi solicitat de pe orice telefon – fix sau mobil, iar în cazul telefoanelor celulare – chiar și în situațiile în care nu există cartelă SIM în dispozitiv sau contul este negativ, transmite Evenimentul.md.

„Am creat Serviciul 112 ca să aducem serviciile de intervenţie mai aproape de oameni şi pentru că ne gândim la siguranţa fiecăruia. Sistemul va automatiza toate procesele. Softul pe care îl foloseşte Moldova pentru Serviciul 112 este unul de ultimă generaţie. Moldova este a doua ţară din Europa care foloseşte acest soft, prima fiind Suedia. Tehnologiile moderne sunt cele care schimbă lumea, iar sistemul implementat va permite să gestionăm cazuri mult mai complexe”, a declarat premierul Pavel Filip.

Șeful Executivului a precizat că noul sistem va permite creșterea gradului de siguranță oferit de stat cetățenilor. Acum, timpul mediu de chestionare a celui care sună la 901, 902 sau 903 este de două minute. Serviciul 112 va scurta acest timp de trei ori. Datorită faptului că sistemul identifică automat numele şi prenumele persoanei, dar şi o localizează, înregistrând informaţia foarte rapid, timpul de chestionare se reduce la 40 secunde.

Directorul serviciului, Liviu Oboroc, a precizat că, odată cu lansarea serviciului 112, va demara și o amplă campanie de informare e cetățenilor în privința acestuia. Serviciul a lansat și un spot informativ care a fost prezentat în cadrul evenimentului.

Sistemul va funcționa în regim de testare până la 30 iunie. Până atunci, cetățenii vor putea suna și la numerele 901, 902, 903, dar apelurile vor fi redirecționate spre 112.

You may also like

Comments are closed.

By