Silvia Radu le-a stricat liberalilor CHEFUL cu alcool de la Spitalul municipal NR.1

spital municipal 1 foto deschidemd

Un chef al liberalilor din timpul orelor de program de la Spitalul municipal nr.1 a fost dat peste cap de primarul general interimar, Silvia Radu. Deschide.md scrie, cu referire la surse medicale, că Silvia Radu a făcut săptămâna aceasta un control inopinat la Spitalul municipal Numărul 1.

Primărița a mers încolo fără să anunțe conducerea spitalului, s-a dus direct în biroul directorului, unde a găsit un banchet în desfășurare. Printre cei prezenți acolo era liderul fracțiunii PL, Ion Cebanu și șeful direcției Sănătate, Mihai Moldovanu.

Silvia Radu le-ar fi oprit cheful „stropit” și cu alcool, întrucât acesta se desfășura în incinta unei instituții publice și în plin program de lucru. Deschide.md mai scrie, cu referire la sursele sale, că directorul spitalului face destul de des astfel de mese.

Solicitat să comenteze cele întâmplate, liberalul Ion Cebanu a declarat că nu era vorba despre un chef, ci ”pur și simplu se lua masa”. Totuși, acesta nu a negat consumul de alcool la evenimentul cu pricina, considerându-l aproape firesc.

Acesta a declarat că este membru al Consiliului de administrare al spitalului și după ședința Consiliului, a mers în birou la director pentru a lua masa. Fiind întrebat despre alcool, Cebanu a fugit de un răspuns clar.

”- Da scrie undeva că în ora mesei nu e voie să bei un pic de alcool? Eram beți pe acolo, ne tăvăleam pe jos, sau ce? Aveți vreo probă? Poate ne întrebați ce era pe masă.
– Vă întreb…
– Era mâncare!”, a declarat consilierul PL.

Deschide.md mai scrie că primarul general interimar a dispus efectuarea unei anchete de serviciu privind activitatea economico-financiară a Direcției Sănătate, în anii 2017-2018.

sursa: today.md / foto: deschide.md

You may also like

Comments are closed.

By