PERCHEZIȚII la Școala profesională N2 din Capitală // UPDATE

4890721

Procurorii PCCOCS au descins în incinta Școlii Profesionale nr.2 din Chișinău. Potrivit unor surse, este vizată directoarea instituției, Valentina Dobândă, bănuită de exploatarea prin muncă a copiilor.

În urma descinderilor, Dobândă a fost reținută de către procurorii pe cauze speciale împreună cu ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane.

Oamenii legii au efectuat percheziții în biroul și în mașina Valentinei Dobândă, care este bănuită că a exploatat prin muncă mai mulți elevi.

Potrivit anchetei, timp de jumătate de an, 18 minori au fost obligați să lucreze la un complex hotelier și în alte săli de banchete de pe litoralul României. Deși li s-a promis un salariu corespunzător muncii, elevii au primit doar 3.500 de lei pe lună.

Tot şefa instituţiei, i-a trimis pe elevi la muncă în raionul Dubăsari, sub pretextul că trebuie să facă stagiul de practică. Managerul școlii riscă până la 20 de ani de închisoare, notează publika.md.

foto: protv.md

You may also like

Comments are closed.

By