FOTO // Lucrurile personale ale familiei Ceaușescu, scoase la licitație. Vezi cu cât s-au vândut

Closing of Romanian Communist Party Congress

Obiecte care au aparținut cuplului Ceauşescu au fost scoase la licitaţie, împreună cu alte obiecte amintind de aşa numita „Epocă de aur”, organizată de Artmark.

Astfel, costumul de vânătoare care a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu a fost adjudecat, miercuri seara, la suma de 700 de euro.

Costumul de vânătoare a fost realizat de firma Eduard Kettner şi a fost însoţit de certificat RA-APPS. La licitaţie au fost cumpărate şi cizmele de vânătoare marca Atlas-65 şi şapca de vânătoare ale lui Ceauşescu, la 700 de euro, respectiv la 400 de euro.

Între loturile adjudecate s-au numărat şi: o pălărie a Elenei Ceauşescu, tip melon, marca „Întreprinderea de blănărie Vidra-Orăştie”, din lână – la 800 de euro, plic şi pantofi cu toc din piele de culoare verde tot ai Elenei Ceauşescu – la 600 de euro, un set format din tavă şi vază cu monograma Nicolae Ceauşescu – la 500 de euro, o machetă tractor dăruită de „Uzina Tractorul Braşov” lui Nicolae Ceauşescu – la 400 de euro. Toate aceste obiecte au avut certificate RA-APPS.

De asemenea, au fost cumpărate: o păpuşă primită cadou de către cuplul Ceauşescu – la 15 euro, o sticlă cu pepsi, provenind din stocul de protocol (cc. 1980) – la 50 de euro, o fotografie privată, de colecţie, cu Elena Ceauşescu într-un moment de relaxare (1959) – la 200 de euro, o fotografie de presă înfăţişându-l pe Nicolae Ceauşescu alături de Fidel Castro (Bucureşti, 1972) – la 350 de euro, două fotografii personale, reprezentând-o pe Elena Ceauşescu pe plajă, – la 450 de euro, două tomuri „Las Bases”, cu dedicaţia preşedintelui Argentinei Juan Peron pentru Nicolae Ceauşescu (1973), – la 800 de euro, scrie Agerpres.

La licitaţie au fost adjudecate şi câteva obiecte inedite: două indicatoare de telefon urban şi de Poştă Telegraf-Telefon-Radio (circa 1970-1980), – fiecare la 100 de euro, două pachete de ţigări marca „Litoral” şi „Pescăruş” – 25 de euro, un săpun „Oana” din anii 1980 – la 10 euro, o hârtie igienică produsă de Fabrica de hârtie Buşteni în anii ’80 – la 10 euro, un carnet de bonuri pentru alimente (3 ianuarie 1945) – la 75 de euro.

Cele mai bine vândute loturi ale licitaţiei au fost o tapiserie din lână reprezentându-i pe soţii Ceauşescu alături de părinţii lui Nicolae Ceauşescu şi un covor din lână „Erou al Neamului” reprezentându-l pe Nicolae Ceauşescu (cca 1975), fiecare la 1.600 de euro, un satin chinezesc primit de familia Ceauşescu cu ocazia ultimei vizite în China în octombrie 1988 – la 1.200 de euro.

36_169

37_188

40_187

51_149

69_161

122_94

133_115

134_118

135_96

137_86

You may also like

Comments are closed.

By