ATAC ARMAT în Daghestan în timpul sărbătorii Maslenița. Cinci oameni uciși în momentul când ieșeau din biserică

camera_dag_io

Cel puţin cinci oameni au murit şi alţi patru au fost răniţi după ce un individ a deschis focul asupra oamenilor în oraşul Kizlear, din provincia rusă Daghestan. Incidentul a avut loc în fața unei biserici, în momentul în care oamenii au început să iasă de la slujbă.

„Astăzi, în jurul orei 16, am terminat slujba, iar oamenii începeau să plece. Un bărbat cu barbă a alergat spre biserică strigând ‘Allah Akbar’ și a rănit mortal patru persoane. Avea asupra sa o armă și un cuțit”, a povestit preotul bisericii.

Potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Interne, printre răniți se numără un polițist și un membru al Gărzii Naționale.

Atacatorul a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliția. Motivul atacului nu este deocamdată cunoscut. Oamenii legii mai spun că bărbatul ar fi avut și un complice – soția sa – care a fugit de îndată ce soțul acesteia a început să tragă.

dagestan_1_io

Este vorba de un locuitor din Kizliar născut în 1995, a declarat agenției de presă ruse Interfax directorul adjunct al filialei locale a Comitetului de Anchetă, Rassul Temirbekov.

You may also like

Comments are closed.

By