Un tânăr din Râșcani, reținut cu puțin timp în urmă de CNA

cna

Un tânăr din raionul Râșcani a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție cu puțin timp în urmă. Acesta este bănuit de trafic de influență, exprimat prin extorcare de mijloace bănești ce nu i se cuvin.

Tânărul ar fi pretins și primit de la o familie din Bălți 650 de euro, sub pretextul că poate influenţa angajați din cadrul Consulatului României și Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel încât aceștia să grăbească procesul de acordare a cetățeniei române.

Dat fiind faptul că bărbatul nu s-a ținut de promisiune, cei doi soți au sesizat DGT Nord a CNA. La scurt timp după efectuarea măsurilor speciale de investigație şi procesual-penale în vederea acumulării materialului probator, tânărul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influență și, dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 200 000 de lei.

Cazul este cercetat de CNA sub conducerea Procuraturii Anticorupție. În prezent, se desfăşoară şi alte acţiuni de documentarea, în vederea identificării întregului cerc de suspecţi.

You may also like

Comments are closed.

By