Președintele CEC explică unde a greșit grupul de inițiativă când a depus setul de documente

russu cec

Înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului de anulare a votului mixt a fost respinsă din mai multe motive, explică președintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Rusu. Grupul de inițiativă a încălcat mai multe prevederi legale ce țin de procedură.

”Au fost mai multe vicii în ceea ce vizează participanții la adunare constituantă și de asemenea a fost indicat eronat numărul de voturi pentru subiectul propus pentru vot și, mai cu seamă, pentru proiectul de lege cu privire la abrogarea legii 154. Ori textul proiectului de lege adoptat de adunarea constituantă nu corespunde cu textul proiectului de lege depus de către reprezentanții biroului executiv al grupului de inițiativă la CEC.

Și mai este un aspect care nu trebuie de neglijat – grupul de inițiativă nu a venit cu o soluție vizavi de efectele abrogării acestei legi cu privire la modificarea Codului Electoral, astfel creând un vid legislativ”, a spus președintele CEC după ședința de vineri.

Amintim că ieri Comisia Electorală Centrală a respins cererea grupului de inițiativă de organizare a unui referendum de anulare a sistemului electoral mixt. Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale au depistat mai multe discrepanțe procedurale și erori. În plus, documentele depuse contravin practicilor Comisiei de la Veneția.

You may also like

Comments are closed.

By