Parcul de autobuze din Tulcea, distrus în proporţie de 50 la sută de un incendiu // FOTO

13

Pompierii au intervenit, vineri dimineaţa, pentru a stinge un incendiu puternic izbucnit la societatea de transport public din Tulcea, România, unde 15 din cele 27 de autobuze au ars, transmite Mediafax.

O hala întreagă a ars ca o torţă, peste 80 de pompieri luptându-se cu focul timp de aproximativ cinci ore. Militarii au trebuit să acţioneze cu grijă sporită pentru că exista şi pericol de prăbuşire a acoperişului, grinzile de susţinere fiind afectate. S-a intervenit, în total, cu nouă autospeciale cu apă şi spumă şi un efectiv de 84 de pompieri, fiind chemată de acasă o tură întreagă a detaşamentului din tura libera.

Din hala cuprinsă de foc au fost evacuate 27 de butelii de oxigen şi patru butelii GPL.

7

11

12

14

16

Directorul societăţii de transport public, Daniel Bălan, a declarat că flăcările au distrus, în total, 15 autobuze şi un microbuz, mai mult de jumătate din parcul auto al societăţii care asigură transportul în comun în municipiul Tulcea. Bălan a prezitat că autobuzele erau garate pentru iarnă, iar cele care mai sunt operaţionale au scăpat pentru că erau parcate afară.

d

k

Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la un scurt circuit electric la unul din autobuzele parcate.

f

a

You may also like

Comments are closed.

By