Maia dă cu maiul în propriile declarații. E cuvântul meu, vreau îl spun, vreau îl iau înapoi…

maia sandu privesc

Maia Sandu se contrazice din nou, de această dată în privința diplomei ministrului Economiei, Chiril Gaburici. Dacă în 2015 declara de la tribuna Parlamentului că Gaburici nu a picat examenele de Bacalaureat, iar diploma de studii, obținută la Universitatea Slavonă, este valabilă, anul acesta lidera PAS spune deja că ar putea fi vorba despre fals în acte.

„Universitatea Slavonă a fost acreditată. Întrebarea dacă este sau nu legală o diplomă eliberată de o instituție acreditată nu este retorică. Nu avem motive să calificăm actul de studii al domnului Chiril Gaburici, eliberat în 2004 de Universitatea Slavonă, drept nevalabil”, a declarat Maia Sandu în 2015.

În prezent însă, lidera PAS s-a răzgândit și spune deja că în privința diplomei ministrului Gaburici, ar putea exista fals în acte.

„Cel mai probabil există fals în actele domnului Gaburici”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Important”, moderată de Gheorghe Gonța.

Când a fost sinceră Maia Sandu: Când făcea parte din echipa ex-Premierului Gaburici, sau în prezent?

sursa: telegraph.md

You may also like

Comments are closed.

By