Grav ACCIDENT la Mihăileni // Patru angajați ai ÎS „Poșta Moldovei”, care se aflau într-un VAZ, au murit (FOTO)

acc mihaileni

Patru persoane au murit într-un grav accident de circulație produs în apropierea satului Mihăilenii Vechi, din raionul Râșcani. Tragedia a avut loc în această dimineață, la ora 09.40, pe traseul internațional Brest-Chișinău-Odessa.

Un automobilul VAZ 2107, care aparține ÎS „Poșta Moldovei” s-a ciocnit lateral cu un camion DAF.

În urma impactului, toate cele patru persoane, angajați ai ÎS ”Poșta Moldovei”, care se aflau în VAZ 2107, au decedat pe loc. Șoferul camionului a suferit traumatisme ușoare.

La locul accidentului, a intervenit o echipă de salvatori și pompieri, care au descarcerat corpurile neînsuflețite dintre fiarele mașinii.

Victimele avea vîrste de 24, 34, 35 și 64 de ani și erau originare din Râșcani.

UPDATE // În rezultatul primelor cercetări, poliția a stabilit că șoferul automobilului “VAZ 2107”, în vârstă de 64 de ani, a pierdut controlul volanului, s-a inversat, iar apoi a fost proiectat într-un camion de model “Mercedes”, condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani, originar din raionul Edineț.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală de către Inspectoratul de Poliție Rîșcani.

26907610_1247271098706533_8930526509117703116_n

26907874_1247272222039754_4524582139075971179_n

26993364_1247271095373200_2361649516103444344_n

27067612_1247271102039866_6043163545159364584_n

27331734_1247301022036874_640557589107890788_n

5

7

77

88

foto: politia.md / dse.md

You may also like

Comments are closed.

By