(FOTO) Trei bărbați de la Nord, prinși cu braconajul. Doi tineri din Gîrbova au încercat să fugă

Screenshot_10

Trei cetățeni moldoveni sunt documentați pentru încălcarea regimului de frontieră, cu scop de braconaj cinegetic, și deținerea ilegală a armei și munițiilor. Reținerile au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD au depistat la aceștia o căprioară vânată, capcane, plase, armă și muniție fără acte de deținere.

În primul caz, pe direcția localităților Medveja-Podvirevca, la o distanță de aproximativ 50 de metri de la linia frontierei, polițiștii de frontieră din SPF Larga au observat o persoană ce jalona, folosind diferite capcane. La fața locului a fost identificat cetățeanul R. Moldova de 45 de ani, locuitor al satul Medveja, r-nul Briceni. În rezultatul chestionării persoanei, dar și reconstituirii itinerarului de deplasare al acesteia au fost depistate două capcane artizanale, deja instalate. La fel, urmare a verificării rucsacului personal s-au descoperit alte patru capcane și obiecte necesare instalării acestora.

Pe faptul celor depistate și cercetării incidentului în flagrant, de către judecătorul de instrucție a fost autorizată percheziția domiciliară. Polițiștii de frontieră au ridicat din gospodăria bărbatului două capcane confecționate artizanal, cât și materie primă pentru fabricarea lor, plase de pescuit de dimensiuni diferite prelucrate manual, dar și de uzină specializată, rămășite animaliere, două tuburi-cartușe pentru arme de vânătoare, 26 de cartușe cu glonț de 12.7 mm pentru arme de calibru mare, 35 de cartușe cu glonț de 7.62 mm pentru pistoale mitralieră.

În cea de-a doua reținere, ofițerii de investigație ai Direcției regionale NORD au acționat în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița. Astfel, în apropierea satului Gîrbova, r-nul Ocnița, a fost somat un mijloc de transport de model Niva 2121, cu numere de înmatriculare moldovenești. Conducătorul auto a evitat să se oprească și a pornit, în viteză, spre fâșia forestieră din apropiere, unde a abandonat mijlocul de transport. Polițiștii de frontieră au reușit să prindă două persoane, de 28 și 31 de ani, ambii domiciliați în satul Gîrbova.

La examinarea autoturismului, în portbagaj a fost depistată o caprioară, care avea semne vizibile de penetrare a glontelui în zona abdomenului. Totodată, la circa 10 metri de locul unde a fost abandonat automobilul s-a descoperit și o armă de foc fără denumire. La cererea angajaților Poliției de Frontieră de a prezenta documentele de însoțire pentru armă și mijlocul de transport, persoanele au declarat ca nu le dețin.

Tinerii sunt documentați în stare de libertate. După expunerea expertului asupra bunurilor depistate, se vor stabili indicii de calificare a contravenției sau infracțiunii săvârșite.

Screenshot_1

Screenshot_3

Screenshot_8

Screenshot_9

Screenshot_11

Screenshot_12

You may also like

Comments are closed.

By