Șmecher și în pușcărie // Un deținut de la Soroca a învârtit pe degete o femeie

penitenciar detinut

Un fost deţinut al penitenciarului din Soroca a fost condamnat recent la 8 ani de închisoare pentru comiterea escrocheriei în proporţii mari.

Potrivit procurorilor, în perioada anului 2015, fiind deţinut în penitenciarul nr.6 Soroca,
inculpatul, a făcut cunoştinţă cu o femeie prin intermediul reţelelor de socializare.

Deținutul i-a promis că se va căsători cu ea, iar mai apoi, sub diferite pretexte, inclusiv pentru
achitarea unor servicii personale, i-a cerut victimei bani. După ce femeia a transmis, prin
intermediul unei persoane terţe, 113 mii de lei, inculpatul „s-a pierdut”.

Potrivit Procuraturii, deţinutul era căsătorit, având familie în raionul Făleşti.

Fiind deja la libertate, inculpatului i-a fost înaintată învinuirea pentru comiterea escrocheriei,
pe care nu a recunoscut-o. Totuşi, procurorii au demonstrat vina acestuia, inculpatul în
vârstă de 36 de ani fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare în penitenciar de tip
închis, cu încasarea în beneficiul părţii vătămate a prejudiciului material integral cauzat prin
infracţiune.

You may also like

Comments are closed.

By