Recent eliberat din puşcărie şi reţinut în flagrant de poliţişti

Рисунок1-28

Poliţiştii sectorului Râşcani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au reţinut în flagrant delict un individ, după ce ar fi pătruns într-un automobil şi ar fi sustras bunuri materiale. Cazul a avut loc pe bulevardul Grigore Vieru. Făptaşul s-a dovedit a fi în vârstă de 29 ani, domiciliat în orăşelul Cricova, care şi-a recunoscut vinovăţia.

În cadrul cercetărilor poliţiştii au stabilit că, individul ar fi pătruns într-un automobil de model “Toyota Yaris”, deteriorând parbrizul lateral, parcat în curtea unui bloc de locuit. În momentul pătrunderii el a fost observat de către proprietară, care a intervenit imediat, iar făptaşul a fugit într-o direcţie necunoscută. Asupra lui poliţiştii au depistat video registratorul sustras din automobil.

Este de menţionat că, anterior individul a fost jduecat pentru pungăşii, furturi şi infracţiuni legate de droguri, iar recent a fost eliberat din locurile de detenţie.

El a fost reţinut pe un termen de 72 de ore şi este cercetat penal pentru furt. Conform legislaţiei în vigoare bănuitul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13 000 lei la 27 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.

You may also like

Comments are closed.

By