O nouă formațiune politică în Moldova: Partidul pentru Drepturile Animalelor

Screenshot_13

O nouă formațiune politică ar putea apărea în țară. Un grup de persoane în frunte cu avocatul Ion Dron a anunțat astăzi într-o conferință de presă despre constituirea grupului de inițiativă pentru formarea Partidului pentru Drepturile Animalelor. Potrivit agenției IPN, membrii grupului susțin că încălcarea drepturilor animalelor este o problemă acută socială de care ar trebui să se ocupe autoritățile.

”Grupul de inițiativă a adoptat și un manifest în care se spune că, „după eliberarea sclavilor și egalarea femeilor în drepturi, următorul pas ar trebui să fie tratarea drepturilor animalelor cu seriozitate”. Potrivit lui Ion Dron, omul contemporan s-a îndepărtat tot mai mult de natură, creând astfel un dezechilibru structural. Intervenția, de cele mai multe ori brutală, a omului a condus la alterarea ireversibilă a mediului, prin poluarea produsă de toate activitățile umane, iar generațiile viitoare se vor confrunta și mai mult cu consecințele nefaste”, se spune în manifestul rostit în cadrul conferinței de presă.

Potrivit altor membri ai grupului, prezenți la conferință, aceștia s-au implicat pentru că își doresc rezolvarea problemelor din societate. Aceștia mai declară că Moldova are nevoie de o schimbare de mentalitate în raport cu natura, iar tinerii pleacă din țară nu din cauza sărăciei, ci din partea lipsa confortului social. Dar pentru a atinge un confort social în Moldova trebuie să se dea dovadă de o cultură aparte în raport cu animalele.

După cum relatează agenția de presă IPN, membrii grupului de inițiativă au remarcat că în Moldova nu există o lege care să interzică abandonul animalelor și nici nu a fost ratificată Convenția europeană privind animalele de companie. Ideile expuse în manifest vor fi detaliate în programul Partidului pentru Drepturile Animalelor, care vor și determina orientarea politică a partidului.

You may also like

Comments are closed.

By