În Chișinău va fi creat un Centru de plasament pentru bătrâni. Silvia Radu: Să fie prevăzute și servicii contra cost. Sunt copii care își doresc să aibă unde lăsa părinții

batrin

În municipiul Chișinău va fi creat un centru de plasament pentru bătrânii fără adăpost. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul ședinței serviciilor primăriei de către reprezentanții Direcției Asistență Socială. Potrivit lor, imobilul a fost deja identificat în Colonița și a fost oferit primăriei pentru 25 de ani. Acolo va fi creat un centru de tip familial pentru vârstnici.

Primarul general interimar al Chișinăului, Silvia Radu, a cerut ca la elaborarea regulamentului de funcționare a centrului de plasament să fie prevăzute și servicii cu plată.

„Ar fi bine să precăutați, atunci când elaborați regulamentul de prestare a serviciilor la domiciliu, oferiți și servicii contra cost. Sunt copii care își doresc să aibă unde lăsa părinții”, a declarat Silvia Radu.

În prezent, în municipiul Chișinău nu există nici un centru de plasament pentru bătrâni.

sursa: today.md

You may also like

Comments are closed.

By