Dodon a întors Parlamentului legea anti-propagandă rusă // DOC

dodon

Președintele Igor Dodon a restituit Parlamentului proiectul democraților care prevede interzicerea propagandei rusești pe teritoriul R.Moldova. Potrivit șefului statului, acest proiect de lege este „antidemocratic, îndreptat spre limitarea libertății de exprimare și a pluralismului de opinii”.

„Prin această lege, în mod flagrant sunt încălcate drepturile constituționale ale unei majorități ale populației Republicii Moldova, a cetățenilor acestei țări. Circa 70 la sută din cetățenii Republicii Moldova, consideră Federația Rusă stat prieten”, a scris Dodon pe Facebook.

1

2

3

4

Potrivit PD, iniţiativa semnată de deputaţii PDM şi PPE are drept scop securizarea spaţiului informaţional, prin limitarea difuzării şi retransmisiei pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor informaţional-analitice, politice, militare, din state care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Proiectul are drept obiectiv lupta cu propaganda şi manipularea din exteriorul ţării, care poate aduce grave prejudicii securităţii informaţionale a statului şi cetăţenilor săi.

La fel, PDM atrage atenția că iniţiativa dată se referă strict la limitări ce ţin de emisiunile informativ-analitice şi nu va afecta în nici un fel retransmiterea pe teritoriul Republicii Moldova a programelor de divertisment sau a altor tipuri de programe ale posturilor de televiziune din afara ţării care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

You may also like

Comments are closed.

By