Bradul a ajuns în PMAN! Silvia Radu a dispus ca Pomul de Crăciun să fie scos: „Voi cumpăra personal un brad, din bani proprii”

24174177_10213059934244598_5061450087562459719_n

Pomul de Crăciun, găsit în Ucraina, a ajuns la Chișinău, iar în această dimineață a fost instalat în Piața Marii Adunări Naționale. Bradul a stârnit numeroase critici pe rețelele de socializare. Dezamăgită a fost și primarul general interimar, Silvia Radu, care a anunțat că va cumpăra un alt brad, din bani proprii.

Într-un mesaj pe Facebook, Silvia Radu a menționat că dorința sa de a instala un brad frumos de care să se bucure locuitorii Capitalei este mai mare decât toate sabotajele și ghinioanele. Edilul a dispus ca bradul să fie scos imediat.

„Nu pot sabotajele sau ghinioanele sa fie mai puternice decat dorința mea ca locuitorii Chișinăului sa aibă parte de sărbători frumoase!

Am dispus sa fie scos imediat bradul instalat în aceasta dimineața în PMAN, el a ajuns pur și simplu distrus. Urmează sa vedem mai târziu cum a fost posibil sa se întâmple asta și cei care au greșit sau au procedat asa în mod intenționat, sa suporte consecințele.

Unii foarte tare își doresc ca locuitorii Chișinăului sa nu aibă brad de Craciun anul acesta, dar eu foarte tare îmi doresc ca bradul sa fie și va fi unul frumos, chiar dacă mai întârziem câteva zile. Iar ca să elimin orice noi posibile riscuri, voi cumpăra personal acest brad, din bani proprii, îl voi dona municipalității ca un cadou din partea mea pentru locuitorii Chișinăului”, a scris Radu pe Facebook.

foto: Facebook (Dorina Blîndescu)

You may also like

Comments are closed.

By